4. Abisul imaginilor

"Nu stiu ce simt...sau poate nu vreau sa stiu.

Mii de imagini,cuvinte si ganduri se invart aiurea in mintea si in fata ochilor mei.Zilele petrecute cu el m-au dat cu totul peste cap.Zambetul,privirea misterioasa,bratele acelea puternice ce-as fii vrut sa ma cuprinda intr-o imbratisare,mirosul sarat al pielii lui bronzate cand iesea din apa si firele castanii in bataia vantului...

Seriile racoroase de vara le petrec in gradina,cu privirea ratacita asupra unei stele stralucitoare dintr-o galaxie indepartata.Fumul tigarii mele se inalta grabit spre cer impidicandu-se de cate-un nor si atingand usor luna.

Uneori mi-as dori sa fiu in locul lui.Sa am o culoare,o forma,un miros,iar cand ajung sus,departe sa numai ramana nimic din mine,decat sufletul...asemenea ingerilor...

Ar fii trebuit sa ne nastem cu un buton si sa apasam pe el de cate ori vrem sa stergem o amintire sau un moment neplacut din viata noastra.

Ar fii trebuit ca Dumnezeu sa ne creeze un Paradis numai al nostru,iar pentru fiecare greseala sa platim numai o secunda...

Si da...mi-e dor de el...

Pentru ca seara nu e al meu,pentru ca perna de langa capul meu e goala,pentru ca stelele cad si nu-mi indeplinesc nici o dorinta,pentru ca e un gol imens in sufletul meu,pentru ca ma simt singura...pentru ca nu a fost niciodata al meu...

Ieri...cand se sprijinea de marginea piscinei,ridicandu-se in brate slipul i-a alunecat putin in jos...

dungulita aceea subtire si alba de piele nebronzata m-a dus cu gandul departe...

Ceva imi spune ca noi am facut dragoste in alta viata.Si poate ca...atunci am fost numai a lui.Poate il iubesc prea mult si nu pot accepta asta."

Recitesc intruna ultimele randuri din jurnalul meu.Voci ragusite zvacnesc din nicaieri si striga cuvinte pe care nu vreau sa le aud.E aiurea,ilogic si ciudat tot ce am scris acolo.

Sau poate e un adevar mut.

Lasand la o parte toate lucrurile astea...nu pot sa nu ma gandesc ca sfarsitul de vara este destul de banal...

Lectiile acelea de inot sunt cat se poate de plictisitoare;ce-o fii fost in capul maica-mii?

Ea chiar crede ca imi voi irosi si ultimele saptamani de "libertate" inchisa intre portile albe ale unui centru de inot.

Daca n-ar fii instructorul acelea care ma pune pe ganduri cand zic toate astea...nici nu m-as mai duce.

Zilele trecute am invatat diferite stiluri de inot.Am retinut doar franturi din cuvintele,expresiile si gesturile lui restul concentratiei si gandurilor fixandu-mi-le asupra lui ca barbat.

La un moment dat a vrut sa ma arunce in apa,spre nefericirea lui el a fost cel aruncat.A tipat la mine 10 minute ca nu se poate sa ma comport asa.Cred ca as fii plans daca in clipele alea nu avea zambetul pe buze.Ma intreb uneori ce crede despre mine;poate ca in mintea lui nu sunt decat o fata pretentioasa si un pic ciudata careia nu-i pasa de nimic si de nimeni...sau poate sunt excat opusul si sincer chiar as vrea sa stiu ce gandeste...

E 7 dimineata.Sunetul haotic al ceasului imi inunda din nou trupul izbindu-se puternic de timpane.A trecut inca o noapte in care am visat prea mult si am dormit prea putin.De cateva zile visele imi sunt dominate de chipuri acoperite de o ceata argintie,chipuri care vorbesc alta limba si cred in altceva.Chipuri din alta lume...

Ma imbrac repede,imi i-au costumul de baie si pornesc catre statia de autobuz cu castile-n urechi.In cateva minute el era deja in fata mea,intins pe un chezlong cu un pahar de gin in fata.Numai era nimeni in jurul lui si nici nu cred ca avea sa mai fie nimeni pentru inca cateva minute...

-Am venit.

-Hmmm...8:15...de ce asa devreme?

-Nu stiu...

-Pai...atunci hai sa facem putina miscare.Vrei?

-Nu...mai bine hai sa mancam ceva.Mi-e foame si in plus mai e pana la 9.

Imi zambi incurcat,isi termina paharul de gin si ma privi senin.

-Hai sa mergem atunci,e o terasa prin apropiere...dar nu stam mult la 9 fix trebuie sa fim inapoi gata echipati pentru o noua lectie de inot.

-Sigur!

Isi lua geanta albastra si telefonul de pe masa si cu un gest discret ma indruma sa o i-au inainte...

A vorbit continuu timp de 1 ora despre tot felul de lucruri neinteresante.Filosofiile acelea m-au enervat cumplit.Se facuse ora 10 si noi inca eram la terasa.Imi atrasese atentia ca nu putem sa stam mult si de fapt el era cel care lungea intalnirea...

Ii priveam degetele;cu o mana imaginara ii atingeam usor conturul buzelor si ma pierdeam in fragilitatea genelor sale.Aproape ca nu ii mai auzeam vocea si un cantec vechi alerga deasupra imaginilor din ochii mei.Soarele incalzea trupurile adormite in scaunele terasei.Femei fardate puternic si cu rimelul intins se pierdeau printre paharele de pe mese.Era dimineata si toata lumea avea un miros somnoros.Poate ca si ei visasera prea mult...la fel ca mine;sau poate erau prea ocupati ca sa viseze.

Genele lui castanii se imbratisau usor la fiecare clipire si fara sa-mi dau seama m-am trezit din nou la realitate.Se facuse tarziu...

-E 10:30...

-Nu conteaza! imi spuse razand.

-Cum nu conteaza?Tocmai tu spui asta?

-Hai!...sa stam aici...

-Pai si lectiile?copiii?parintii?ce vor zice toti?

-Ca doi oameni i-au micul dejun,discuta si viseaza departe de lume,intre scaunele unei terase...

-Viseaza?

-Stiu ca nu ai ascultat nimic din ce am spus...tocmai de asta nici eu nu mi-am ales cuvintele.De fapt,cred ca niciodata nu ma asculti,esti langa mine dar parca ai fii departe...foarte departe...

-Poate...uneori imi pierd concentratia,fixez un punct,imi opresc privirea asupra lui si incep sa visez,ca si cum ar trebui sa ma intind in pat ca sa pot dormi.

-Imi place cum vorbesti...

-Adica?

-Asa...cuvintele tale,vocea,gesturile.Uneori am senzatia ca in fata mea sta o actrita ratacita dintr-o alta era.Sau poate o curtezana.Nu am de unde sa stiu,pot doar sa-mi inchipui...

-Si tu poti vorbi despre lucruri frumoase...desi la inceput nu am crezut asta.

-Cum adica?

-Imi pareai un barbat plictisitor,care avea sa-mi faca ultimele saptamani de vara si mai plictisitoare si pe care aveam sa-l suport zilnic.In plus,mie nici nu-mi placea inotul,adica ca sport...sa stau toata ziua inchis intr-un bazin si sa fac nu stiu ce miscari...

-Dar,acum vorbesti la trecut!Ce s-a schimbat?Eu sunt acelasi...

-Nu,nu esti acelasi.Esti altfel...

-Lasa,lasa...ca si tu la inceput mi-ai parut o fetita neascultatoare,banala si rea.Dar m-am inselat...m-am inselat cumplit.

Raspunsul lui m-a facut sa zambesc si sa ma simt extraordinar de bine.

-Si...acum cum ma vezi?

-Acum?

-Da...?

-Acum...parca ai crescut 10 ani.Acum parca esti o femeie foarte frumoasa...si puternica...acum esti altfel...

Raspunsul lui a provocat mii de fiorii de fericire in inima mea.Obrajii imi erau mai rosii ca niciodata,incat simteam ca o sa i-au foc...

-Frumoase complimente...ai face orice femeie sa zambeasca in fata unor astfel de cuvinte.

-Eu am vrut sa-mi zambesti tu...

-Hai sa mergem...e tarziu...

Mi-am luat rucsacul si l-am pus pe umeri prinvindu-l nelinistita.

-Ai stricat toata magia momentului...

De ce tremuri?

-Nu tremur!Ti se pare...a inceput sa bata putin vantul si rochia asta e cam subtire.

-Bine,cum spui tu!

El insista cu ardoare sa achite nota.Nu intelegeam de ce tinea mortis sa fie un adevarat cavaler...pana la urma nu era o intalnire...

In timp ce ne indreptam catre centrul de inot,m-a luat usor de mana si a suras.Avea mainile calde si mult,mult mai mari decat ale mele.Nu stiu de ce dar ma simteam mai protejata ca oricand,ca si cum orice s-ar fii intamplat noi am fii scapat cu bine,datorita simplului fapt ca ma tinea de mana.

Incet...pasii nostri se strecurara mandrii in umbra palida a soarelui...doua siluete paralele mergeau de mana.Destinele lor nu mai aveau cum sa se intersecteze...asa imi spuneam intruna...

Destinele lor,destinele noastre...de fapt imi erau total necunoscute iar viitorul ramanea un mare mister pentru amandoi.

Cuvinte sidefate.

Partea 1.

Instructorul

Poarta din metal de la intrare, vopsită în alb, se deschise încet şi în perimetrul centrului de înot se strecură o doamnă cu fata ei de mână. Instructorul, toropit de căldură, după încheierea programului de dimineaţă, stătea tolănit într-un scaun de răchită, cu mânere metalice, răcoroase. Pe masa din faţa lui, tăiată din trunchi de copac şi atent şlefuită de tâmplari, dar cu mici crăpături pentru a-i păstra efectul rustic, odihnea un pahar de gin tonic în care cuburile de gheaţă deveniseră mici pojghiţe plutitoare. Îşi plimba ochii, succesiv, de la paiul negru ce dădea să fugă din pahar, la ghivecele cu flori ce horeau mânate de briză ca de-o melodie neîncetată şi apoi către paşii turistelor pe nisipul încins. Ţopăiala şi râsetele lor făcu să îşi închipuie cum le-ar sta cocoţate în acele ghivece de la streaşină, iar zâmbetul din gând i se strecură pe buze.
- Aveţi program de înscriere? Se hotărî să-l întrebe doamna, după ce asistară amândouă involuntar la reveria de amiază a tânărului. - Sigur. Mă scuzaţi. Bună ziua! - Ziua bună. Nu ştiu ce să-i mai fac. Nu se prinde nimic de ea. - Vă referiţi la copilă? Abia reuşise să o vadă după gesturile precipitate ale mamei. - Doar nu de mine, că eu am ascultat mereu ce-mi spuneau ai mei. "Încă un exemplar dificil", îşi spuse în gând, iar mintea îi zbură iar la vremurile când păzea yacht-uri în micul port turistic german şi se avânta în larg, până la soclul Imperiei rotitoare ce ţinea în palme doi bărbaţi minusculi, un rege şi un papă. "Să vedem cât de dificilă poate fi asta mică". Nu-i plăceau copiii şi se irita numai când le auzea mormăielile că trebuie întâi să înoate ţinându-se de marginea bazinului. Patronul primise multe aprecieri la adresa lui din partea cursanţilor, iar el avea nevoie să-şi strângă bani pentru călătoria programată în luna septembrie, aşa că înghiţi în sec şi se concentră la cele două exemplare. - I-am spus că lucrez dimineaţa şi nu pot să mă ocup de mofturile ei toată ziua. Într-o zi s-a închis în cameră cu o carte în mână şi n-a vrut să mănânce nimic. A ieşit seara zâmbitoare şi m-a îmbrăţişat. Aşa mă pedepseşte ea. "De ce îmi povesteşti mie toate astea, madame? Dacă împărţeam şezlonguri şi umbrele sau dacă stăteam în foişorul salvamarilor, nu-mi era mai bine? Asta am vrut, asta am primit". - Vreţi să practice înotul? V-aţi gândit că sportul o mai linişteşte? - Vreau să mă lase în pace. O las dimineaţa şi o iau la prânz. Sunteţi instructorul? - Am un atestat care mă califică pentru asta. Şi câteva generaţii de cursanţi fără să le fac respiraţie gură la gură. Rânji tâmp. - Atunci să o înscriu. Cât costă o lună de cursuri? - Depinde de nivelul la care se situează. Pentru începători, preţurile sunt mai mari, fiind nevoie de o supraveghere mai atentă. - Nu ştie nimic. Ea crede că dacă umblă pe străzi când plouă, apa îi e la fel de prietenoasă şi când înoată. Luaţi-o de la zero. Fata începuse deja să inspecteze împrejurimile, trase cu ochiul către paharul cu gin de pe masă, apoi rămase cu privirea ţintită spre terasa învecinată, unde florile din ghivece îşi urmau damblaua lor eoliană. Era încălţată în sandale albe, cu talpa joasă şi cu nojiţe subţiri ce urcau pe glezne. Purta o rochie albastră pe care o apuca de margini şi de care trăgea, ca o balerină ce părea să-şi salute spectatorii la final sau ca o cobră ce adulmecă înfoiată desişurile. Pe cap, o pălărie albă cu margini înguste, iar la ochi nişte ochelari cu rame albastre ce-i acopereau trei sferturi din chip. Părea că nu o deranjează nimeni şi nimic. Discuţia dintre cei doi adulţi n-o atrăgea deloc, fiind obişnuită probabil să-i fie dirijată o parte din viaţă, acea parte care n-o interesa ce se-ntâmplă cu ea. - Vă aştept mâine dimineaţă să completaţi procesul verbal de protecţia muncii împreună cu ea şi plătiţi la casieria centrului suma de o sută de lei. La ora 9 începem instructajul. - Nici nu ştiţi cât mă bucur. Sper să nu vă deranjeze dacă am să cer şi câteva referinţe de la ceilalţi participanţi. - Sigur. Mă găsiţi în sectorul cursanţilor de nivel mediu. O zi bună! - La revedere! O strigă pe viitoarea ucenică şi se-ndreptară spre ieşire cu paşi repezi, făcându-i acesteia semne discrete şi aruncând o ultimă privire în jur. Zgomotul porţii închise reinstaură liniştea de amiază în preajma bazinului, doar cercurile din apă mai tremurau după o pietricică azvârlită de fată la ieşire. I-a mai zărit doar dinţii strălucitori etalându-şi îndrăzneala printre degetele gardului alb vopsit. Se întinse iar în scaun, cu ochii la petrolierul ce se-ndepărta greoi spre larg, în căştile mp3-ului răsunându-i un megamix din anii 80...

(Asa cum a imaginat el...)

Partea 2.

Franturi de aripi

Zgomotul disperat al ceasului,anunta inceputul unei alte dimineti banale...sau cel putin asa credeam eu.
Cola,fum de tigara si stele...multe stele,asta inseamna o noapte pierduta pentru mine.Am invatat destula astronomie la cate nopti albe am avut vara asta.
Nu-mi place vara,pentru ca e ca fumul care iese dintr-o tigara:pluteste mandru in bratele vantului,dupa care se risipeste,ca si cum nici nu ar fi existat.Asa e vara...trecatoare.
Vreau toamna,vreau sa simt frunzele uscate in urma pasilor mei,sa le simt sufletele cum bat vesnic nestatornice.
Sa fie din nou toamna,sa stau infofolita in pat si sa beau un ceai dulce,sa ma duc spre scoala cu o cafea in mana si cu privirea pierduta-n zarile adormite.

Pun piciorul stang pe prima treapta a scarii si incerc sa cobor;stelele sunt mai aproape de pamant azi si-mi vor lumina calea.
E mai frumos sa visezi,e mai frumos sa urci pana la stele...

Soarele bate puternic in geam,ma desparte doar un zid de realitate.Azi va trebui sa-l trec din nou.
Arunc grabita o rochie albastra pe mine,o palarie alba deasupra parului si putin ruj rosu aprins imi atinge buzele.Mama vrea sa ma duca la un curs de inot.
Imi spune mereu ca sunt prea romantica pentru lumea asta si incearca oarecum sa ma aduca pe pamant.
N-am nici un chef,mi se pare absurd,numai simplul cuvant 'trebuie' asociat cu 'inot' imi provoaca o stare de letargie fizica,sufleteasca si mintala.
Absurd!!!
De ce trebuie sa am 15 ani?
Vreau doar...sa ma scufund intr-un val de ganduri pe tarmul marii fara sa o invadez.
Mama vine spre mine,aranjata ca de obicei si ma priveste incurcata:
-Ce te-ai imbracat asa?!?Asta-i rochie de seara! Hai ca intarzi la serviciu,schimba-te mai repede!
-Imi place si punct.
-Bine...sa nu zici ca nu ti-am zis cand o sa se holbeze toata lumea la tine pe strada.
-Mamaaa...pana acolo mergem cu masina,apoi ma aduci acasa.Cine vrei sa ma vada?
-Eu stiu...in fine,hai sa plecam!
A bombanit tot drumul,cu mana intinsa pe fereastra,ducand din cand in cand tigara subtire spre centrul buzelor si patand-o de ruj sidefat.Eu eram afundata in muzica mea,niste melodii vechi,care la astfel de contacte bruste cu realitatea,calmeaza atmosfera.Pentru mine,muzica...e ca o punte intre real si imaginar,vizibil si invizibil...

In ciuda traficului infernal,n-am pierdut foarte mult timp.
Ajungem la un centru de inot;in fata noastra statea un barbat tolanit intr-un scaun,cu gandurile in alta parte si cu un pahar in mana.Nici macar nu sesizase ca eram acolo.Mama a inceput sa-i vorbeasca iar el si-a cerut scuze din cauza neatentiei,din momentul acela imi pierdusem total concentratia asupra lor.Ma gandeam intruna ca va trebui sa ma trezesc in fiecare dimineata devreme pentru a merge la inot iar noptile mele albe se vor duce pe apa sambetei.Chiar daca partea 'aceea' reala din viata mea nu prea ma interesa,acum se pare ca avea sa-mi afecteze intreaga viata,intreaga visarea,gandurile,timpul meu...totul...si asta doar pentru ca mama si-a amintit ca trebuie sa aiba grija de mine.Prea tarziu...
Vrea sa ma scoata cu forta din lumea in care chiar ea m-a bagat.
Prea preocupata cu gandurile mele,nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul si discutia lor tot nu se incheiase.
Am observat fara sa vreau privirile barbatului care ma fixau iar apoi ma analizau extrem de atent.Cand am incercat sa-l surprind in plin flagrant s-a intors brusc spre mama,prefacandu-se ca o asculta.
Era un barbat frumos,inalt,cu nasul elenic ca al grecilor,trasaturile lui amintindu-mi de un loc indepartat asemenea desertului,cu parul lung si ochii caprui precum castanele coapte.Fara sa vreau i-am intalnit privirea...iar,cateva secunde am ramas blocati privind unul catre celalalt.Am avut atunci o senzatie ciudata...ca si cum il cunosteam de mult timp si acum avea loc o reintalnire dupa atatia ani in care destinul ne-a privat unul de calalt.
Parca sarutasem odata buzele acelea,parca i-am visat ochii intr-o noapte,parca m-a imbratisat odata...
Simteam ca nu pot sa ma mai controlez si mi-era teama sa nu fac un gest care ar putea sa destrame toata magia momentului.Asa ca i-am zambit si mi-am indreptat privirea spre cer,insa gandurile imi imprimau continuu pe retina chipul lui."Nu trebuie,nu trebuie!" ,imi ziceam in disperare.
-Nu trebuiieeeeeee!!! am tipat deodata,incontrolabil.
-Ce nu trebuie? intrebarea mamei era cat se poate de mirata.
-Aa...nu trebui sa mai stam,vei intarzia la serviciu,si stii cu face Sandu cand se intampla asta! nu-mi place sa mint...dar ce era sa zic?
-Ah!da...ai dreptate!imi spuse zambind iar apoi se intoarse catre el:
-Deci,ramane cum am stabilit,domnule?
-Desigur...achitati taxa si va incepe cat de curand!
-Va multumim! O zi buna in continuare!
-Si dumnevoastra la fel!
Ne-am indreptat apoi cu pasi grabiti spre poarta insa,cateva secunde dupa ce-am iesit de acolo,mi-am lasat privirea sa poposeasca asupra lui.Nu stiu daca m-a vazut si nici nu-mi pasa,stiam doar ca-mi va fii instructor si asta ma facea nespus de fericita.Fara motiv,fara logica,pur si simplu...simteam ca ma reindragostesc de cel pe care-l iubisem altcandva,in alt timp,in alta era,in alt trup,cu alt suflet...
Si cand te gandesti ca nu stiu mai nimic despre el,nici macar cum il cheama...

(Asa...cum am visat eu...)

Partea 3.

Cand bratele n-asculta

- Vlad, ţine braţele întinse! Puştiul se uită jenat la cei doi fraţi care deja pluteau mândri în mijlocul bazinului. Nu-i plăcea să fie apostrofat de faţă cu ei, mereu îl sâcâiau pe drumul spre casă. - Ştii să mergi pe bicicletă, Vlad? Instructorul îşi culese de pe frunte o urmă de transpiraţie sau de apă din bazin, rămasă neatinsă parcă de razele uscate ale soarelui. - Fac şi întreceri cu prietenii mei, în poligonul de lângă lac. Dar în apă e altceva. - E la fel ca-n zborul cu planorul, la fel ca mersul pe jos. Priveşti înainte. Dacă te uiţi mereu la picioare când pedalezi, pici în nas. Când înoţi, priveşte înainte! Ia, uită-te la mine şi repetă mişcările de ieri. Cu ochii aţintiţi la instructor şi rememorând mişcările din ziua anterioară, băiatul se desprinse fără să ştie de marginea bazinului şi înaintă şovăind către locul pe care şi-l stabilise în minte ca reper. - Bună dimineaţa, eu sunt Adina! Doi ochi negri, o voce caldă şi un zâmbet larg atinseră umărul lucios al instructorului şi urcară spre urechea dreaptă, acolo unde câteva fire de păr neprinse îi fluturau nestăpânite. Le prinse la un loc, împreună cu restul, în elastic, şi se întoarse contrariat de la specatcolul amfibianului în devenire. - Bună dimineaţa. Ai fost ieri să te înscrii, nu? Vorbisem să vii cu mama la ora 9 şi să semnaţi procesul verbal de protecţia muncii. - Am fost şi m-am înscris. Am semnat procesul verbal în biroul administratorului. Am întârziat pentru că mama s-a întins la discuţii cu acesta şi apoi a trebuit să fugă la serviciu. Mi s-a spus că vă găsesc aici. - Deja e ora 10. La 12 închei programul cu cei mici. Ai echipament? - Echipament? Am un costum de baie. - Nu-i nimic, o să-ţi dăm noi cască să nu-ţi intre apa în urechi, ochelarii de protecţie şi ajutătoare pentru braţe. Ce vârstă ai? - 15 ani, dar mă simt de-o vârstă cu pământul. Mi-e ruşine că nu ştiu să înot. Sau mi-e lene să fac mişcare. Sau amândouă, nu ştiu. "Ce răspuns mai e şi ăsta? Nu i-aş fi dat nici eu 15 ani, deşi părea mult mai mică ieri. Cum se pot schimba oamenii în funcţie de cum îi vedem. Peste cinci-şase ani, dacă nu-mi văd nepoţii, n-am să-i mai recunosc..." În bazin se iscase deja hărmălaie. Vlad şi cei doi fraţi jucau leapşa, iar înotătoarele ajutătoare le pluteau în derivă către aspiratorul din margine. Fără să stea pe gânduri, instructorul plonjă către ele şi le aruncă pe grătarul de lemn al duşului, apoi îl apucă de umăr pe Vad, care, în entuziasmul lui, începuse să râdă şi tuşea după ce înghiţise apă. - Siamezilor, s-a terminat programul pentru voi! Au sunat ai voştri şi-au spus că vin să vă ia. Hai, uscarea! Vlad, mîine învăţăm să călcăm apa. Echiparea şi tu! Cei trei barbăcoţi temerari suiră treptele bazinului, îmbrâncindu-se între ei şi aruncându-şi apă în ochi. Apoi se pierdură la vestiare. - Asta înseamnă să înoţi? M-ar plictisi de moarte. Fata era deja întinsă în şezlong, sub umbrela de lângă scaunul lui de răchită. Zâmbea ironic şi desprindea mici bucăţi dintr-o ciocolată albă aerată, pe care le strecura discret între dinţii sidefii. "Cred că ar fi mai bine s-o arunc în apă aşa cum e. Să vedem dacă mai pare atât de stăpână pe situaţie. De unde vine aroganţa asta a ei? Pun pariu că în bazin va înota ca broasca şi va ţine bărbia deasupra apei, ca nu cumva s-o ude". Îşi depăşi starea de uşoară iritare închipuindu-şi amuzat cât de caraghioasă ar fi scena în care ea ar da haotic din mâini şi l-ar privi speriată. - Intră în apă atunci, să vedem dacă ai reacţii de supravieţuire măcar. Am să-ţi explic eu cum să-ţi coordonezi mişcările, în funcţie de stilul de înot pe care îl poţi deprinde mai uşor. Ca un soldat destoinic, fata se strecură în bazin şi întinse perfect mâna dreaptă, apoi piciorul stâng, iar ochii îi priveau înainte fără teamă. Cele câteva minute de atenţie la indicaţiile pe care i le dăduse instructorul lui Vlad o ajutară să înţeleagă ce va face când îi va veni rândul. Şi, slavă Domnului, chipul instructorului se destinse. "Nu-ncepem chiar de la zero. Doar suntem obişnuiţi să-notăm încă din placentă. Aşa e globul nostru, un uriaş marsupiu, cu fluvii-artere, cu bălţi, cu mări şi cu oceane. E destul de inteligentă vietatea asta din apă şi reţine uşor mişcările. Poate strămoşii ei au fost cândva marinari în vreo flotă regală. Sau poate corsari. Da, mai degrabă corsari, după felul cum priveşte depărtările şi cum sapă ochiul în cufărul ascuns de fiecare-n suflet..."

(Continuarea lui...)

Tacere

Cand oamenii dorm
sufletele lor se duc sa bea cafea
si sa depaneze amintiri
din vietiile pe care nu le-au trait inca.

Sarutul iubirii

Doi ingeri se scaldau in nori

Doua umbre paralele,doi visatori

Zambeau aruncand stele peste sufletul meu

Neclare divinitati ce le vad mereu.

Luna,jumatate dezbracata,se topea in noapte

Era atata liniste ca-i auzeam cuvintele desarte

Atatea soapte,din alta lume

Imi spuneau ca te voi iubi doar pe tine.

Milioane de amintiri printre atatea stele

Mii de chipuri dar un singur nume

Sute de vise,dar un singur cantec

Doua trupuri,dar un singur suflet.

Am inaltat atunci rugaciunile in palmele unui zeu

Sa mi te-aduca oricat I-ar fi de greu

Cu genele sa ne picteze destinele

Albastre sa ne fie clipele.

Tacerea,mi-a adus dimineata aceea verde

In care te-am regasit pe tine

Acelasi tu,aceasi eu,un suflet visator

Noi,cei rataciti in goana amintirilor...

Si m-am pierdut in bratele tale

Am uitat complet,complet de mine

Cand pentru prima data

Ti-am simtit buzele fragile..

Nu m-a sarutat nimeni

Asa cum ai facut-o tu...

Nici o imbratisare,nici o atingere

Nici un gest,nici o privire

Nu au fost vreodata mai frumoase ca ale tale...

Sufletul meu acum necuvinte ingana

Trupul inca-ti simte atingerea fina...

Iubirea..e la fel ca la inceput

Nimic nu s-a schimbat nici daca as fi vrut.

Te iubesc atat incat,

Simt stelele cum se nasc si mor in urma pasilor nostri

Palind de frumusetea unui sentiment

Destinat sa moara la sfarsitul eternitatii.

Cuvintele sunt de prisos,iubitule,

Cand pana si raiul ne deschide portile.