E toamna 
Mie intotdeauna mi-au placut trandafirii si orhideele.
E 7 dimineata.Sunetul haotic al ceasului imi inunda din nou trupul izbindu-se puternic de timpane.A trecut inca o noapte in care am visat prea mult si am dormit prea putin.De cateva zile visele imi sunt dominate de chipuri acoperite de o ceata argintie,chipuri care vorbesc alta limba si cred in altceva.Chipuri din alta lume...
Ma imbrac repede,imi i-au costumul de baie si pornesc catre statia de autobuz cu castile-n urechi.In cateva minute el era deja in fata mea,intins pe un chezlong cu un pahar de gin in fata.Numai era nimeni in jurul lui si nici nu cred ca avea sa mai fie nimeni pentru inca cateva minute...
-Am venit.
-Hmmm...8:15...de ce asa devreme?
-Nu stiu...
-Pai...atunci hai sa facem putina miscare.Vrei?
-Nu...mai bine hai sa mancam ceva.Mi-e foame si in plus mai e pana la 9.
Imi zambi incurcat,isi termina paharul de gin si ma privi senin.
-Hai sa mergem atunci,e o terasa prin apropiere...dar nu stam mult la 9 fix trebuie sa fim inapoi gata echipati pentru o noua lectie de inot.
-Sigur!
Isi lua geanta albastra si telefonul de pe masa si cu un gest discret ma indruma sa o i-au inainte...
A vorbit continuu timp de 1 ora despre tot felul de lucruri neinteresante.Filosofiile acelea m-au enervat cumplit.Se facuse ora 10 si noi inca eram la terasa.Imi atrasese atentia ca nu putem sa stam mult si de fapt el era cel care lungea intalnirea...
Ii priveam degetele;cu o mana imaginara ii atingeam usor conturul buzelor si ma pierdeam in fragilitatea genelor sale.Aproape ca nu ii mai auzeam vocea si un cantec vechi alerga deasupra imaginilor din ochii mei.Soarele incalzea trupurile adormite in scaunele terasei.Femei fardate puternic si cu rimelul intins se pierdeau printre paharele de pe mese.Era dimineata si toata lumea avea un miros somnoros.Poate ca si ei visasera prea mult...la fel ca mine;sau poate erau prea ocupati ca sa viseze.
Genele lui castanii se imbratisau usor la fiecare clipire si fara sa-mi dau seama m-am trezit din nou la realitate.Se facuse tarziu...
-E 10:30...
-Nu conteaza! imi spuse razand.
-Cum nu conteaza?Tocmai tu spui asta?
-Hai!...sa stam aici...
-Pai si lectiile?copiii?parintii?ce vor zice toti?
-Ca doi oameni i-au micul dejun,discuta si viseaza departe de lume,intre scaunele unei terase...
-Viseaza?
-Stiu ca nu ai ascultat nimic din ce am spus...tocmai de asta nici eu nu mi-am ales cuvintele.De fapt,cred ca niciodata nu ma asculti,esti langa mine dar parca ai fii departe...foarte departe...
-Poate...uneori imi pierd concentratia,fixez un punct,imi opresc privirea asupra lui si incep sa visez,ca si cum ar trebui sa ma intind in pat ca sa pot dormi.
-Imi place cum vorbesti...
-Adica?
-Asa...cuvintele tale,vocea,gesturile.Uneori am senzatia ca in fata mea sta o actrita ratacita dintr-o alta era.Sau poate o curtezana.Nu am de unde sa stiu,pot doar sa-mi inchipui...
-Si tu poti vorbi despre lucruri frumoase...desi la inceput nu am crezut asta.
-Cum adica?
-Imi pareai un barbat plictisitor,care avea sa-mi faca ultimele saptamani de vara si mai plictisitoare si pe care aveam sa-l suport zilnic.In plus,mie nici nu-mi placea inotul,adica ca sport...sa stau toata ziua inchis intr-un bazin si sa fac nu stiu ce miscari...
-Dar,acum vorbesti la trecut!Ce s-a schimbat?Eu sunt acelasi...
-Nu,nu esti acelasi.Esti altfel...
-Lasa,lasa...ca si tu la inceput mi-ai parut o fetita neascultatoare,banala si rea.Dar m-am inselat...m-am inselat cumplit.
Raspunsul lui m-a facut sa zambesc si sa ma simt extraordinar de bine.
-Si...acum cum ma vezi?
-Acum?
-Da...?
-Acum...parca ai crescut 10 ani.Acum parca esti o femeie foarte frumoasa...si puternica...acum esti altfel...
Raspunsul lui a provocat mii de fiorii de fericire in inima mea.Obrajii imi erau mai rosii ca niciodata,incat simteam ca o sa i-au foc...
-Frumoase complimente...ai face orice femeie sa zambeasca in fata unor astfel de cuvinte.
-Eu am vrut sa-mi zambesti tu...
-Hai sa mergem...e tarziu...
Mi-am luat rucsacul si l-am pus pe umeri prinvindu-l nelinistita.
-Ai stricat toata magia momentului...
De ce tremuri?
-Nu tremur!Ti se pare...a inceput sa bata putin vantul si rochia asta e cam subtire.
-Bine,cum spui tu!
El insista cu ardoare sa achite nota.Nu intelegeam de ce tinea mortis sa fie un adevarat cavaler...pana la urma nu era o intalnire...
In timp ce ne indreptam catre centrul de inot,m-a luat usor de mana si a suras.Avea mainile calde si mult,mult mai mari decat ale mele.Nu stiu de ce dar ma simteam mai protejata ca oricand,ca si cum orice s-ar fii intamplat noi am fii scapat cu bine,datorita simplului fapt ca ma tinea de mana.
Incet...pasii nostri se strecurara mandrii in umbra palida a soarelui...doua siluete paralele mergeau de mana.Destinele lor nu mai aveau cum sa se intersecteze...asa imi spuneam intruna...
Destinele lor,destinele noastre...de fapt imi erau total necunoscute iar viitorul ramanea un mare mister pentru amandoi.
- Vlad, ţine braţele întinse! Puştiul se uită jenat la cei doi fraţi care deja pluteau mândri în mijlocul bazinului. Nu-i plăcea să fie apostrofat de faţă cu ei, mereu îl sâcâiau pe drumul spre casă. - Ştii să mergi pe bicicletă, Vlad? Instructorul îşi culese de pe frunte o urmă de transpiraţie sau de apă din bazin, rămasă neatinsă parcă de razele uscate ale soarelui. - Fac şi întreceri cu prietenii mei, în poligonul de lângă lac. Dar în apă e altceva. - E la fel ca-n zborul cu planorul, la fel ca mersul pe jos. Priveşti înainte. Dacă te uiţi mereu la picioare când pedalezi, pici în nas. Când înoţi, priveşte înainte! Ia, uită-te la mine şi repetă mişcările de ieri. Cu ochii aţintiţi la instructor şi rememorând mişcările din ziua anterioară, băiatul se desprinse fără să ştie de marginea bazinului şi înaintă şovăind către locul pe care şi-l stabilise în minte ca reper. - Bună dimineaţa, eu sunt Adina! Doi ochi negri, o voce caldă şi un zâmbet larg atinseră umărul lucios al instructorului şi urcară spre urechea dreaptă, acolo unde câteva fire de păr neprinse îi fluturau nestăpânite. Le prinse la un loc, împreună cu restul, în elastic, şi se întoarse contrariat de la specatcolul amfibianului în devenire. - Bună dimineaţa. Ai fost ieri să te înscrii, nu? Vorbisem să vii cu mama la ora 9 şi să semnaţi procesul verbal de protecţia muncii. - Am fost şi m-am înscris. Am semnat procesul verbal în biroul administratorului. Am întârziat pentru că mama s-a întins la discuţii cu acesta şi apoi a trebuit să fugă la serviciu. Mi s-a spus că vă găsesc aici. - Deja e ora 10. La 12 închei programul cu cei mici. Ai echipament? - Echipament? Am un costum de baie. - Nu-i nimic, o să-ţi dăm noi cască să nu-ţi intre apa în urechi, ochelarii de protecţie şi ajutătoare pentru braţe. Ce vârstă ai? - 15 ani, dar mă simt de-o vârstă cu pământul. Mi-e ruşine că nu ştiu să înot. Sau mi-e lene să fac mişcare. Sau amândouă, nu ştiu. "Ce răspuns mai e şi ăsta? Nu i-aş fi dat nici eu 15 ani, deşi părea mult mai mică ieri. Cum se pot schimba oamenii în funcţie de cum îi vedem. Peste cinci-şase ani, dacă nu-mi văd nepoţii, n-am să-i mai recunosc..." În bazin se iscase deja hărmălaie. Vlad şi cei doi fraţi jucau leapşa, iar înotătoarele ajutătoare le pluteau în derivă către aspiratorul din margine. Fără să stea pe gânduri, instructorul plonjă către ele şi le aruncă pe grătarul de lemn al duşului, apoi îl apucă de umăr pe Vad, care, în entuziasmul lui, începuse să râdă şi tuşea după ce înghiţise apă. - Siamezilor, s-a terminat programul pentru voi! Au sunat ai voştri şi-au spus că vin să vă ia. Hai, uscarea! Vlad, mîine învăţăm să călcăm apa. Echiparea şi tu! Cei trei barbăcoţi temerari suiră treptele bazinului, îmbrâncindu-se între ei şi aruncându-şi apă în ochi. Apoi se pierdură la vestiare. - Asta înseamnă să înoţi? M-ar plictisi de moarte. Fata era deja întinsă în şezlong, sub umbrela de lângă scaunul lui de răchită. Zâmbea ironic şi desprindea mici bucăţi dintr-o ciocolată albă aerată, pe care le strecura discret între dinţii sidefii. "Cred că ar fi mai bine s-o arunc în apă aşa cum e. Să vedem dacă mai pare atât de stăpână pe situaţie. De unde vine aroganţa asta a ei? Pun pariu că în bazin va înota ca broasca şi va ţine bărbia deasupra apei, ca nu cumva s-o ude". Îşi depăşi starea de uşoară iritare închipuindu-şi amuzat cât de caraghioasă ar fi scena în care ea ar da haotic din mâini şi l-ar privi speriată. - Intră în apă atunci, să vedem dacă ai reacţii de supravieţuire măcar. Am să-ţi explic eu cum să-ţi coordonezi mişcările, în funcţie de stilul de înot pe care îl poţi deprinde mai uşor. Ca un soldat destoinic, fata se strecură în bazin şi întinse perfect mâna dreaptă, apoi piciorul stâng, iar ochii îi priveau înainte fără teamă. Cele câteva minute de atenţie la indicaţiile pe care i le dăduse instructorul lui Vlad o ajutară să înţeleagă ce va face când îi va veni rândul. Şi, slavă Domnului, chipul instructorului se destinse. "Nu-ncepem chiar de la zero. Doar suntem obişnuiţi să-notăm încă din placentă. Aşa e globul nostru, un uriaş marsupiu, cu fluvii-artere, cu bălţi, cu mări şi cu oceane. E destul de inteligentă vietatea asta din apă şi reţine uşor mişcările. Poate strămoşii ei au fost cândva marinari în vreo flotă regală. Sau poate corsari. Da, mai degrabă corsari, după felul cum priveşte depărtările şi cum sapă ochiul în cufărul ascuns de fiecare-n suflet..."
(Continuarea lui...)
