4. Abisul imaginilor

"Nu stiu ce simt...sau poate nu vreau sa stiu.

Mii de imagini,cuvinte si ganduri se invart aiurea in mintea si in fata ochilor mei.Zilele petrecute cu el m-au dat cu totul peste cap.Zambetul,privirea misterioasa,bratele acelea puternice ce-as fii vrut sa ma cuprinda intr-o imbratisare,mirosul sarat al pielii lui bronzate cand iesea din apa si firele castanii in bataia vantului...

Seriile racoroase de vara le petrec in gradina,cu privirea ratacita asupra unei stele stralucitoare dintr-o galaxie indepartata.Fumul tigarii mele se inalta grabit spre cer impidicandu-se de cate-un nor si atingand usor luna.

Uneori mi-as dori sa fiu in locul lui.Sa am o culoare,o forma,un miros,iar cand ajung sus,departe sa numai ramana nimic din mine,decat sufletul...asemenea ingerilor...

Ar fii trebuit sa ne nastem cu un buton si sa apasam pe el de cate ori vrem sa stergem o amintire sau un moment neplacut din viata noastra.

Ar fii trebuit ca Dumnezeu sa ne creeze un Paradis numai al nostru,iar pentru fiecare greseala sa platim numai o secunda...

Si da...mi-e dor de el...

Pentru ca seara nu e al meu,pentru ca perna de langa capul meu e goala,pentru ca stelele cad si nu-mi indeplinesc nici o dorinta,pentru ca e un gol imens in sufletul meu,pentru ca ma simt singura...pentru ca nu a fost niciodata al meu...

Ieri...cand se sprijinea de marginea piscinei,ridicandu-se in brate slipul i-a alunecat putin in jos...

dungulita aceea subtire si alba de piele nebronzata m-a dus cu gandul departe...

Ceva imi spune ca noi am facut dragoste in alta viata.Si poate ca...atunci am fost numai a lui.Poate il iubesc prea mult si nu pot accepta asta."

Recitesc intruna ultimele randuri din jurnalul meu.Voci ragusite zvacnesc din nicaieri si striga cuvinte pe care nu vreau sa le aud.E aiurea,ilogic si ciudat tot ce am scris acolo.

Sau poate e un adevar mut.

Lasand la o parte toate lucrurile astea...nu pot sa nu ma gandesc ca sfarsitul de vara este destul de banal...

Lectiile acelea de inot sunt cat se poate de plictisitoare;ce-o fii fost in capul maica-mii?

Ea chiar crede ca imi voi irosi si ultimele saptamani de "libertate" inchisa intre portile albe ale unui centru de inot.

Daca n-ar fii instructorul acelea care ma pune pe ganduri cand zic toate astea...nici nu m-as mai duce.

Zilele trecute am invatat diferite stiluri de inot.Am retinut doar franturi din cuvintele,expresiile si gesturile lui restul concentratiei si gandurilor fixandu-mi-le asupra lui ca barbat.

La un moment dat a vrut sa ma arunce in apa,spre nefericirea lui el a fost cel aruncat.A tipat la mine 10 minute ca nu se poate sa ma comport asa.Cred ca as fii plans daca in clipele alea nu avea zambetul pe buze.Ma intreb uneori ce crede despre mine;poate ca in mintea lui nu sunt decat o fata pretentioasa si un pic ciudata careia nu-i pasa de nimic si de nimeni...sau poate sunt excat opusul si sincer chiar as vrea sa stiu ce gandeste...

E 7 dimineata.Sunetul haotic al ceasului imi inunda din nou trupul izbindu-se puternic de timpane.A trecut inca o noapte in care am visat prea mult si am dormit prea putin.De cateva zile visele imi sunt dominate de chipuri acoperite de o ceata argintie,chipuri care vorbesc alta limba si cred in altceva.Chipuri din alta lume...

Ma imbrac repede,imi i-au costumul de baie si pornesc catre statia de autobuz cu castile-n urechi.In cateva minute el era deja in fata mea,intins pe un chezlong cu un pahar de gin in fata.Numai era nimeni in jurul lui si nici nu cred ca avea sa mai fie nimeni pentru inca cateva minute...

-Am venit.

-Hmmm...8:15...de ce asa devreme?

-Nu stiu...

-Pai...atunci hai sa facem putina miscare.Vrei?

-Nu...mai bine hai sa mancam ceva.Mi-e foame si in plus mai e pana la 9.

Imi zambi incurcat,isi termina paharul de gin si ma privi senin.

-Hai sa mergem atunci,e o terasa prin apropiere...dar nu stam mult la 9 fix trebuie sa fim inapoi gata echipati pentru o noua lectie de inot.

-Sigur!

Isi lua geanta albastra si telefonul de pe masa si cu un gest discret ma indruma sa o i-au inainte...

A vorbit continuu timp de 1 ora despre tot felul de lucruri neinteresante.Filosofiile acelea m-au enervat cumplit.Se facuse ora 10 si noi inca eram la terasa.Imi atrasese atentia ca nu putem sa stam mult si de fapt el era cel care lungea intalnirea...

Ii priveam degetele;cu o mana imaginara ii atingeam usor conturul buzelor si ma pierdeam in fragilitatea genelor sale.Aproape ca nu ii mai auzeam vocea si un cantec vechi alerga deasupra imaginilor din ochii mei.Soarele incalzea trupurile adormite in scaunele terasei.Femei fardate puternic si cu rimelul intins se pierdeau printre paharele de pe mese.Era dimineata si toata lumea avea un miros somnoros.Poate ca si ei visasera prea mult...la fel ca mine;sau poate erau prea ocupati ca sa viseze.

Genele lui castanii se imbratisau usor la fiecare clipire si fara sa-mi dau seama m-am trezit din nou la realitate.Se facuse tarziu...

-E 10:30...

-Nu conteaza! imi spuse razand.

-Cum nu conteaza?Tocmai tu spui asta?

-Hai!...sa stam aici...

-Pai si lectiile?copiii?parintii?ce vor zice toti?

-Ca doi oameni i-au micul dejun,discuta si viseaza departe de lume,intre scaunele unei terase...

-Viseaza?

-Stiu ca nu ai ascultat nimic din ce am spus...tocmai de asta nici eu nu mi-am ales cuvintele.De fapt,cred ca niciodata nu ma asculti,esti langa mine dar parca ai fii departe...foarte departe...

-Poate...uneori imi pierd concentratia,fixez un punct,imi opresc privirea asupra lui si incep sa visez,ca si cum ar trebui sa ma intind in pat ca sa pot dormi.

-Imi place cum vorbesti...

-Adica?

-Asa...cuvintele tale,vocea,gesturile.Uneori am senzatia ca in fata mea sta o actrita ratacita dintr-o alta era.Sau poate o curtezana.Nu am de unde sa stiu,pot doar sa-mi inchipui...

-Si tu poti vorbi despre lucruri frumoase...desi la inceput nu am crezut asta.

-Cum adica?

-Imi pareai un barbat plictisitor,care avea sa-mi faca ultimele saptamani de vara si mai plictisitoare si pe care aveam sa-l suport zilnic.In plus,mie nici nu-mi placea inotul,adica ca sport...sa stau toata ziua inchis intr-un bazin si sa fac nu stiu ce miscari...

-Dar,acum vorbesti la trecut!Ce s-a schimbat?Eu sunt acelasi...

-Nu,nu esti acelasi.Esti altfel...

-Lasa,lasa...ca si tu la inceput mi-ai parut o fetita neascultatoare,banala si rea.Dar m-am inselat...m-am inselat cumplit.

Raspunsul lui m-a facut sa zambesc si sa ma simt extraordinar de bine.

-Si...acum cum ma vezi?

-Acum?

-Da...?

-Acum...parca ai crescut 10 ani.Acum parca esti o femeie foarte frumoasa...si puternica...acum esti altfel...

Raspunsul lui a provocat mii de fiorii de fericire in inima mea.Obrajii imi erau mai rosii ca niciodata,incat simteam ca o sa i-au foc...

-Frumoase complimente...ai face orice femeie sa zambeasca in fata unor astfel de cuvinte.

-Eu am vrut sa-mi zambesti tu...

-Hai sa mergem...e tarziu...

Mi-am luat rucsacul si l-am pus pe umeri prinvindu-l nelinistita.

-Ai stricat toata magia momentului...

De ce tremuri?

-Nu tremur!Ti se pare...a inceput sa bata putin vantul si rochia asta e cam subtire.

-Bine,cum spui tu!

El insista cu ardoare sa achite nota.Nu intelegeam de ce tinea mortis sa fie un adevarat cavaler...pana la urma nu era o intalnire...

In timp ce ne indreptam catre centrul de inot,m-a luat usor de mana si a suras.Avea mainile calde si mult,mult mai mari decat ale mele.Nu stiu de ce dar ma simteam mai protejata ca oricand,ca si cum orice s-ar fii intamplat noi am fii scapat cu bine,datorita simplului fapt ca ma tinea de mana.

Incet...pasii nostri se strecurara mandrii in umbra palida a soarelui...doua siluete paralele mergeau de mana.Destinele lor nu mai aveau cum sa se intersecteze...asa imi spuneam intruna...

Destinele lor,destinele noastre...de fapt imi erau total necunoscute iar viitorul ramanea un mare mister pentru amandoi.